Avea multe gânduri negre. Și toate se îngrămădeau acolo, iar și iar, până când, într-o zi, s-a decis că e vremea să le scoată afară. A luat o piatră, a lovit-o bine de marea stâncă de la intrare și apoi s-a apucat să tragă, cu ea, linii diverse pe unul dintre pereții peșterii. Ceata l-a privit câteva secunde, apoi toți l-au găsit plictisitor. În fond, erau vremuri în care omul avea alte probleme: să găsească mâncare, să alerge după animale sălbatice, să nu moară ucis de tribul vecin și așa mai departe. Să tragi linii pe pereți era o formă de lene. Și leneșii nu erau prea iubiți.
Linii și nervi
Privit acolo, în lumina slabă a peșterii, arăta ciudat: un om scund, cu mușchii bine conturați și un piept lat, un atlet înainte de vremuri, obligat să fie așa de viața pe care o trăia. Fața sa aspră era dominată de o frunte înaltă și sprâncene groase care se întâlneau deasupra nasului, ca și cum și-ar fi dorit, de fapt, să nu se departă niciodată. Ochii lui, adânciți în orbite, erau atenți și vigilenți, mereu în căutare de pericole sau oportunități. Părul negru, încâlcit și și creț, îi cădea sălbatic pe umeri, iar barba nerasă îi acoperea bărbia și gâtul.
Trăgea linie după linie și își vărsa așa amarul pentru toate nemulțumirile din viața lui. ”Mie nu mi-au dat carne atunci”, se gândea eș scrâșnind din dinți. Și trăgea o linie lungă, încercând să treacă stâncii o parte din frustrarea lui. ”M-au lăsat singur înconjurat de lupi și au fugit”, continua să gândească, și apărea o altă linie lângă cea de dinainte. Și durerea lui părea că pălește, cel puțin o vreme.
A scrijelit, acolo, ani de zile, până când viața i s-a terminat brusc, în colții unui tigru încolțit de ceată. Nu l-a plâns multă lume, pentru că era nebunul ce tocea pietre zgâriind pereții peșterii. Au trecut anii, iar ceata a dispărut într-un atac al tribului de vecini de la nord.
Peștera, în schimb, a continuat să păstreze istoria acelor linii trase anapoda într-o perioadă în care oamenii considerau scrisul doar o formă de vandalism timpuriu. Ne aflam la începutul istoriei noastre și lucrurile erau, hai să spunem, un pic dezorganizate.
Linii și zei
Muți, mulți ani mai târziu, într-o după amiază de marți, o fetiță a intrat în peșteră căutându-și ieduțul favorit. L-a găsit, speriat, ascuns după o stâncă imensă, chiar la intrare. Și lumina făcliei a arătat unui alt om, pentru prima dată după multă vreme, secretul liniilor.
Fetița a știut, atunci, că semnele trebuie să vină de la zei. Nu putea fi altfel. Doar zeii puteau crea ceva atât de complicat, ciudat și frumos, în același timp. Cu timpul, peretele scrijelit s-a transformat într-un altar și oamenii au venit în vizită. Și-au adus cu ei dorințele și neîmplinirile. I-au cerut zeului viață, sănătate, copii, să moară capra vecinului și multe altele. I-au cerut toate astea în timp ce, peste liniile vechi de când lumea, au scris lucruri noi. Dacă zeul comunica prin linii drepte și linii frânte, așa vor scrie și ei acolo, în locul sacru unde zeii îi ascultau, dorințele și obsesiile lor.
Au tras linii peste linii, au tocit podeaua peșterii și, mulți ani mai târziu, când oameni ce adorau alt zeu au cucerit satul, peștera a cunoscut o tragedie nouă. S-a trezit declarată lucru spurcat, iar intrarea i-a fost zidită cu stânci mari. Iar liniile au rămas așa, în beznă cumplită, alți ani, dormind și visând frumos la istoria lor incredibilă.
Linii și hoți
Întunericul nu s-a stins până când un cutremur puternic a dărâmat stâncile de la intrare. Multe zile după aceea, un grup de tâlhari, urmăriți de poteră, au descoperit adăpostul ei și au transformat-o în ascunzătoare.
Ori de câte ori plecau, lăsau un semn în peșteră. Se lăudau tovarășilor cu pungile de bani furate la ultima lovitură. Era așa, un fel de top al marilor hoții, iar oamenii noștri îl completau, aproape zilnic, îndârjiți, să nu rămână mai prejos decât ceilalți. O linie roșie însemna o pungă de bani. Două linii erau două pungi. Un cerc roșu era semnul jafurilor eșuate.
Le-a mers o vreme, până când au fost prinși. Și au dispărut. Istoria nu ne mai spune nimic despre soarta lor.
Linii și coduri secrete
Peștera, însă, a continuat să păstreze liniile ca pe o comoară fără de preț. Soarta le-a ascuns din nou, pe toate, la următorul mare cutremur. Și lumea s-a învârtit, iar și iar, până când, undeva după anul 2.000, un grup de exploratori moderni, echipați cu cele mai avansate instrumente de cercetare, au descoperit intrarea în timpul unei expediții.
Cu echipamente de iluminare puternice, au pătruns înăuntru și au fost uluiți de lumea din peșteră. Pereții erau acoperiți cu linii și desene care păreau a fi acolo de mii de ani. Cei mai tineri au crezut că este vorba de o glumă sau de o înscenare, dar specialiștii în arheologie știau că descoperiseră ceva unic.
Peștera s-a transformat rapid într-un sit arheologic protejat și a atras atenția lumii întregi. Experți nenumărați s-au pornit, din toate colțurile lumii, hotărâți să o studieze și să-i interpreteze misterele. Liniile și toate celelalte semne păreau a fi o formă timpurie de scriere sau de comunicare, dar interpretarea lor exactă rămânea un mister.
În ciuda tuturor cercetărilor și teoriilor, nimeni nu a putut să dezlege cu adevărat misterul peșterii. Unii spuneau că sunt mesaje de la zei, alții că sunt pur și simplu expresia creativă a unui individ talentat ce voia să-și bată joc de contemporanii lui.
Toate astea se vorbeau pe la colțuri în același timp în care, timid, în mintea unor oameni s-a născut credința că liniile reprezentau codul secret al unor adevăruri uitate. Teoria liniilor a început să capete tot mai mult avânt și s-a transformat într-o adevărată mișcare. Grupuri mari de oameni, numiți „Decodificatorii„, s-au format cu scopul de a descifra misterul peșterii. Ei credeau că, ascunse în acele semne, se află răspunsuri la întrebările fundamentale ale omenirii, chei către tehnologii avansate sau chiar uși de acces către alte dimensiuni.
Pe măsură ce popularitatea peșterii creștea, s-au dezvoltat și teorii alternative. Unii susțineau că liniile au fost desenate de extratereștri, alții credeau că sunt profeții legate de viitor, în timp ce un grup mai restrâns susținea că acele linii erau de fapt partituri muzicale, compuse de o civilizație antică, iar când erau interpretate corect, aveau puteri vindecătoare.
Linii și inteligență
Apoi, cu câteva luni în urmă, o companie care dezvolta soluții de inteligență artificială a anunțat că a reușit, după o procesare atentă a datelor, să descifreze codul peșterii. Într-o conferință de presă tensionată și plină de emoție, reprezentantul companiei a venit în fața jurnaliștilor și a anunțat: „Am aflat adevărata semnificație a liniilor!”. Lumea întreagă și-a ținut răsuflarea.
„Este un cod antic pentru… rețete!”, a declarat el, stârnind stupoare în rândul audienței. „Oamenii din vechime, se pare, erau foarte serioși în privința mâncării. Acesta este prima și cea mai veche carte de bucate din istoria omenirii! Prin intermediul rețelei neuronale spectaculoase pe care am dezvoltat-o noi, am aflat semnificația fiecărui caracter, am observat modul în care se repetă ele, modul în care s-a construit limbajul. Nu e un limbaj obișnuit, precum avem astăzi multe, ci o formă sacră de comunicare. Probabil că doar anumiți indivizi puteau gândi astfel. Le mulțumesc, însă, colegilor mei de la proiectul NeuralCave, care au dus arta inteligenței artificiale spre culmi noi, odată cu această realizare„.
Publicul a rămas șocat. Desenele și liniile complicate erau, de fapt, instrucțiuni pentru un fel de clătite cu fructe de pădure, prăjituri cu nucă și, surprinzător, plăcintă de afine! Conferința a devenit rapid virală. Meme-uri, glume și chiar o emisiune de gătit inspirată din „Codul Peșterii” au apărut peste tot. Oamenii au început să gătească și să deguste rețetele, iar unele dintre ele au devenit extrem de populare.
Peștera și-a văzut pereții luminați ca niciodată, în vreme ce turiștii o vizitau în cete. Îi privea, pe rând, și în mintea ei de piatră revenea imaginea unui om cu sprâncenele unite, și el parte dintr-o ceată dispărută de mult.
Afara, mici și mari comercianți își construiau tarabe, magazine și mall-uri, chemând fără întrerupere turiștii să vadă „Peștera cu rețete„. Se vindea Coca Cola, alții ofereau kebab, sushi, dar și kituri de ustensile „Gătește ca un om al peșterilor„.
Compania ce dezvoltase proiectul NeuralCave a câștigat, de atunci, multe contracte și multe mistere ale lumii au fost descifrate așa.
Iar lumea noastră s-a liniștit, convinsă că trăim, în sfârșit, vremuri în care ne înțelegem istoria ca niciodată până acum.
–
Îți mulțumim că ne citești. Povestirile noastre sunt menite să lanseze provocări, nu să câștige premii literare. În fond, lumea evoluează, fie că vrem, fie că nu. Iar viitorul ne va pune față în față cu lucruri pe care, într-un fel sau altul, va trebui să ni le imaginăm de pe acum pentru a le putea înțelege și integra în viața noastră, când va fi cazul. Ne auzim, în curând, cu un alt text. Prima povestire din serie se poate citi la această pagină.
