Fericire

– Daca i-ați da o aspirina unui bolnav din Epoca de piatră, credeți că ar lua-o? Credeți că ar înțelege suficient de bine ce înseamnă bucata aia albă de… ceva? Că ar avea destulă încredere în voi, încât să o ia? Să fie de acord că înghite o piatră albă, cu gust oribil, pentru a se face bine? În fond, oamenii acceptă greu să fie ajutați cu metode pe care ei le consideră vrăjitorești. Va arunca, deci, aspirina. O va arunca și va merge la șamanul tribului să vă acuze că faceți lucruri diavolești. Și, poate, veți fi aruncați într-o prăpastie ori omorâți cu pietre. Degeaba vrei să faci bine, dacă binele n-are nicio șansă să fie înțeles și acceptat. Sunt milioane de situații, în istorie, în care astfel de oameni, porniți să ajute comunitatea din jurul lor, au sfârșit sfărâmați de propria invenție.

Dacă, însă, i-ați da aceluiași om din Epoca de piatra un pistol cu amortizor? Unul prost, dar unul pe care îl poate folosi și îi poate observa efectul la vânătoare. Sau atunci când tribul lui e atacat de vecini. Un pistol care nu face zgomot, să-l sperie? Credeți că ar accepta darul vostru? L-ar folosi? Oamenii înțeleg violența și instinctul de apărare altfel decât ideea de ajutor pe care îl oferi propriei lor persoane. Vor să folosească vrăjitoria atunci când asta îi face puternici, nu atunci când îi vulnerabilizează, chiar și câteva secunde, chiar și doar ipotetic vorbind.

De asta, diferența dintre o aspirină și un pistol e fantastic de mare. Deși amândouă, privite în ochi, sunt invenții care au schimbat lumea. Dacă le-am duce, însă, astăzi, în locuri îndepărtate, unde nimeni n-a auzit de ele, puțini vor accepta aspirina de la început. Mai mulți vor prefera pistolul. 

Femeia se plimba, înainte și înapoi, în micul spațiu public din centrul amfiteatrului. Iar audiența o privea într-o tăcere absolută. Se întâmpla să vorbească rar și, atunci când avea ceva de spus, însemna că era vremea să anunțe un alt lucru extraordinar. Se întâmplase de câteva ori până acum, era evident că se va întâmpla și astăzi. În fond, compania fondată de ea devenise, în ultimii ani, sinonimă cu viitorul lumii întregi. Avea departamente de cercetare extrem de bine organizate și o putere financiară la care nici marile state ale lumii nu mai puteau spera. Dacă zeii coborau vreodată pe Pământ, probabil că ar fi făcut-o să întâlnească astfel de oameni. 

– Ce-ar fi să combinăm aspirina și pistolul? Să le oferim celorlalți șansa de a schimba lumea? Să inventăm o metodă prin care binele poate fi aruncat asupra celorlalți, fără să știe și să-și facă griji? Un viitor în care domnul de acolo, doamna de aici, tânărul din primul rând și mulți-mulți alți oameni vor avea, în vârful baghetei lor imaginare, șansa de-a face bine oamenilor din apropiere? 

Ce-ar fi dacă, la fel ca vrăjitorii din filme, am putea să ne proiectam binele asupra celorlalți, iar ei să-l simtă pur și simplu, fără să facă nimic? Dac-am reuși să tragem, metaforic vorbind, cu un pistol cu aspirină în bolnavii ce au nevoie de ea? Dacă n-ar simți efectul loviturii, n-ar simți aspirina în sine, și ar simți doar binele pe care îl produce?

Teatral, mâinile ei se ridicară în aer, rămânând suspendate, cu palmele in sus, ca și cum acolo se concentra, în fix acel moment, toată greutatea lumii. Femeia făcu o pauză. Trecură secunde bune, dar nimeni nu îndrăzni să spună ceva. Apoi privi în ochi oamenii din sală, încercând să vadă cât mai multe priviri, cât mai multe fețe prinse de poveste, să le pătrundă în suflet și minte. Prelungi tăcerea alte zeci de secunde, în timp ce făcea turul sălii cu ochii ei de un verde închis. Apoi, atunci când tăcerea părea imposibil de suportat, mâinile ei coborâră brusc, iar palmele i se loviră una de alta, într-un pocnet sec ce-i sperie pe cei ce-o priveau. 

În secundele următoare, sute de telefoane scoteau sunete diverse, semn că primiseră mesaje noi. Sute de ochi le priveau surprinși, descoperind un text sec, lipsit de orice explicație coerentă: ”Nu-i așa că te simți bine?”.

 Pentru prima dată în istoria lumii, compania noastră a făcut posibilă o vrăjitorie pentru care, acum sute de ani, am fi fost cu toții arși pe rug. Pentru prima dată în istoria omenirii, fiecare dintre voi, fiecare, aveți posibilitatea de a-i face fericiți pe cei din jur. V-am încărcat în telefoane, îmi cer scuze că nu v-a spus nimeni asta, probabil că nu-i chiar corect ce-am făcut, dar, pentru coerența demonstrației am ales s-o facem așa, v-am încărcat în telefoane aplicații ce emit ultrasunete într-un fel special. E un secret comercial cum funcționează sistemul, dar credeți-mă pe cuvânt că, începând din acest moment, fiecare dintre dumneavoastră, oricând, oriunde, poate alege ca, apăsând un singur buton din telefon, să-i facă fericiți pe cei din jurul lui timp de un minut. Mai mult, cercetările noastre au arătat că, dacă mai mulți oameni apropiați folosesc aplicațiile noastre, efectul se va cumula și va duce la creșterea timpului în care ei, cu toții, se vor simți euforici. 

Uimiți, oamenii apăsau butonul, îndreptând telefonul spre cunoscuți și necunoscuți deopotrivă. Apăsau, ca și cum telefonul ar fi devenit, deodată, un pistol cu fericire.

– Pentru cei care nu-și doresc să primească binele proiectat de alții asupra lor, am inventat ceva util, continuă femeia, făcând semn audienței să tacă. Pentru prima dată în istoria lumii, compania noastră va oferi, pentru un abonament modic, aplicații ce pot bloca frecvențele de ultrasunete. Le aveți, de asemenea, instalate pe telefoane. Un fel de scut, dacă vreți, doar că-i de altă formă, ce vă apără de ceilalți, dacă alegeți să se întâmple asta.

Așa, închidem cercul. Oferim lumii primul pistol cu aspirină și, în același timp, oferim doritorilor, sperăm sa fie puțini, confortul unui scut personal care să-i apere de gloanțe. Cred cu tărie că invențiile noastre vor transforma lumea, până la urmă. Vom vedea mai puține războaie, mai puțină infracționalitate, mai puțini oameni săraci. Aici și acum, lumea își rescrie legile. 

Și femeia ieși din sală, fără să vorbească cu cineva, fără să se oprească ori să-și arunce privirea în altă parte decât spre telefonul pe care îl ținea în mână, ca pe o bijuterie prețioasă. În urma ei, oamenii priveau aplicația și cele două butoane, fericirea și scutul împotriva ei, încercând să înțeleagă consecințele anunțului pe care tocmai îl priviseră în direct. 

Puțini dintre ei își imaginau, în ansamblu, dilemele pe care, într-un viitor apropiat, le va dezbate omenirea în postări online, emisiuni și cărți fără de sfârșit. Dacă fericirea ar putea fi livrată celorlalți prin aer, așa cum sunt actualizate telefoanele noastre, ne-ar face asta o comunitate mai bună? Încetează oamenii fericiți să-i urască pe alții sau îi face fericirea lor să fie încrezători că acum, mai mult decât oricând, pot birui orice armată? 

Cât de des vom avea nevoie, într-un viitor în care vom înlocui actualele organe și simțuri, deteriorate, cu unele noi, performante, artificiale, cât de des vom avea, deci, nevoie, de scuturi de protecție împotriva unor astfel de actualizări ce ne-ar putea schimba funcții și reacții, fără să ne fie clar că se întâmplă lucrul ăsta? Vor există pastile-software? Dacă da, le vom permite altora să ni le trimită de la distanță, la fel ca pe aspirina din povestea de mai sus?

Îți mulțumim că ne citești. Povestirile noastre sunt menite să lanseze provocări, nu să câștige premii literare. În fond, lumea evoluează, fie că vrem, fie că nu. Iar viitorul ne va pune față în față cu lucruri pe care, într-un fel sau altul, va trebui să ni le imaginăm de pe acum pentru a le putea înțelege și integra în viața noastră, când va fi cazul. Ne auzim, în curând, cu un alt text. Prima povestire din serie se poate citi la această pagină.

Lasă un răspuns