Sunt oameni, pe lumea asta, cu care n-aș putea sta la masă

Sunt oameni, pe lumea asta, cu care n-aș putea sta la masă. N-ar intra mâncarea în mine. La fel, sunt locuri, în lumea asta, în care n-aș merge niciodată de bunăvoie. Pur și simplu.

E complicat, în lumea noastră, să ai principii. E și mai complicat să le aplici, în ciuda oamenilor, situațiilor și minții tale, care te împinge să fii diplomat, să nu superi, să lași de la tine, că poate ”nu e momentul”.

Cu câteva zile în urmă, am fost invitat la o emisiune tv. Le-am spus oamenilor că nu merg, din chiar primul moment. Și, probabil normal, m-au întrebat de ce. Iar eu, onest din fire, le-am spus că nu mă văd niciodată stând la masă cu oamenii care vin, de obicei, în acel platou, la fel cum nu mă văd niciodată mergând la acea emisiune, pentru că nu o consider utilă societății românești, în general. Cum nu sunt vreo celebritate și cum nu-mi doresc să îi jignesc, le spun asta ca pe răspuns la întrebarea lor.

Am spus lucruri similare și altor surse media, în trecut. Și oamenii au înțeles sau, măcar, n-au comentat altfel decât ”bine, tu știi ... etc”.

De data asta, însă, răspunsul a fost altfel decât mă așteptam. Omul de la celalalt capăt al firului mi-a zis că se va asigura că nu o să calc niciodată în platoul lor. ”Păi nu asta v-am spus și eu mai devreme?”, i-am replicat omului. Moment la care s-a ofuscat și mai tare și a închis.

Cred că, azi, unele spații media consideră că îți fac o onoare că te invită la ele. Așa cum, unii oameni consideră că îți fac o onoare că te invită la ei în casă. Doar că lucrurile astea sunt, mereu, cu dus și întors.

Dacă te duci la masa cuiva, pui o parte din numele tău pe acel loc. Oamenii care au încredere în tine iau asta ca pe un semn că spațiul respectiv merită atenția lor. În oglindă, cei care te cheamă fac același lucru, te pun în fața audienței lor și spun, implicit, ”pe omul ăsta îl luăm în serios”. De asta invitațiile nu sunt neutre. Sunt un mic schimb de încredere.

Tocmai aici n-are loc reacția de tipul ”o să mă asigur că nu mai vii”. Când un refuz, spus civilizat, provoacă orgoliu și amenințări, înseamnă că invitația nu era doar despre o conversație.

Și aici apare problema. Invitația era și despre control, despre cât de ușor accepți regulile lor, chiar și atunci când nu ți se potrivesc.

Un lucru pe care mulți oameni îl fac, sub mantia călduroasă a sentimentului că n-au făcut nimic rău.

Principiile nu sunt, așa cum am crede, acele lucruri pe care le declari public celorlalți. Sunt ce refuzi, asumat, în clipa în care ar fi mai convenabil să accepți.