Episodul 2. Foaia de parcurs a unui stat care nu va mai putea trăi din taxarea muncii

Episodul 2. Foaia de parcurs a unui stat care nu va mai putea trăi din taxarea muncii

Studiul publicat cu câteva luni în urmă de Lee Lockwood și Anton Korinek (care e și membru al Anthropic Economic Advisory Council) pornește de la o observație incomodă, pe care n-o putem ignora multă vreme. Sistemele fiscale moderne stau pe doi piloni (impozitul pe muncă și TVA-ul pe consum). Ambii piloni presupun același lucru, anume că oamenii muncesc și apoi cheltuie ce câștigă.

Dacă AI-ul preia o parte tot mai mare din muncă, primul pilon se deteriorează vizibil, iar al doilea nu e nici el departe. Iar guvernele vor avea o problemă fiscală gravă exact în momentul în care vor avea nevoie de mai mulți bani pentru protecție socială pentru programe precum Universal Basic Income (o formă de protecție socială necondiționată de muncă) sau Universal Basic Capital (participații directe ale cetățenilor în industria AI).

Soluția ar putea fi o foaie de parcurs etapizată.

// Câteva idei din studiu
Printre instrumentele pe care ei le văd viabile în următorii 10 - 15 ani ar fi extinderea TVA-ului ca instrument principal de venit. Mai văd și taxe specifice pe consumul de AI, de la taxe pe tokeni (vezi postări anterioare în care detaliam economia asta), digital services taxes, până la taxe pe servicii prestate de roboți direct consumatorilor.

TVA-ul pe tokeni, simplificat, înseamnă că atunci când ceri unui AI să-ți redacteze un contract, spre exemplu, plătești TVA pe răspunsul primit (măsurat în tokeni).

2. Dacă, într-o zi, sistemele AI devin atât de autonome încât consumă singure o parte tot mai mare din resurse, nici TVA-ul nu mai ajunge. În scenariul ăsta, ar putea fi utilă o taxă directă pe capitalul companiilor ce produc aceste modele AI extrem de puternice, taxe pe procesare de informație, taxe pe roboții deținuți de entități AI.

// Câteva idei ce nu apar în studiu
Dacă te uiți puțin mai atent, lucrurile se întorc pe dos. În momentul în care un stat începe să colecteze TVA pe tokeni, capătă, în fond, exact ce capătă orice stat care taxează ceva. Adică un interes fiscal direct ca acel ceva să crească. Mai mulți tokeni consumați, mai mulți bani la buget.

Într-un astfel de viitor, oamenii care azi semnează reglementări prudente vor fi evaluați după cât de mult cresc veniturile din taxa pe AI. Cam cum s-a întâmplat, istoric, cu tutunul, alcoolul și jocurile de noroc, unde statele au ajuns să depindă fiscal de fix comportamentele pe care le descurajau prin discursul oficial.

E o capcană veche, îmbrăcată, doar, în haine noi.

În episodul următor, vorbim despre venit minim universal care, după ce înțelegi mecanica de mai sus, începe să arate altfel decât te-ai aștepta.

Unii îl văd ca pe un act de generozitate al unui stat bogat față de cetățeni săraci, alții ca pe un instrument prin care statul își subvenționează, în fond, propria bază de impozitare. Plătești oamenilor ca să poată consuma AI, ca să poți colecta TVA pe consumul ăla.

Despre asta, însă, data viitoare.