Curtea de Apel București a decis astăzi, definitiv, că avocatnet .ro nu trebuia amendat…
Curtea de Apel București a decis astăzi, definitiv, că avocatnet .ro nu trebuia amendat în 2019 de Autoritatea de Protecție a Datelor din România. Mulțumesc! Adriana Radu și echipa Adriana Radu și Asociații (Raluca Gavril / Laura Ardeleanu), pentru toată munca din spatele acestei decizii. Adriana e sufletul acestei victorii și lucrul ăsta trebuie spus înainte de orice altceva.
A fost un drum greu și, recunosc, am avut multe momente în care m-am simțit nedreptățit până la cer în tot acest pelerinaj. Mă bucur că s-a terminat, cel puțin în prima sa parte.
Acum, ca parte a doua a discuției, sunt curios să văd în ce măsură o autoritate care a făcut tam-tam extraordinar pe faptul că a amendat avocatnet .ro are puterea de-a publica, măcar la nivel de comunicat, și faptul că acea amendă a fost desființată de instanță.
P.S.
Pentru cei interesați, verdictul de azi sună așa:
”Solutia pe scurt: Admite apelul declarat de apelanta-petentă Inteligo Media SA. Schimbă, în tot, sentinţa apelată, în sensul că: Admite contestaţia. Anulează Procesul-verbal de constatare/sancţionare nr. 21602/26.09.2019 întocmit de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Respinge apelul declarat de apelanta-intimată Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 09.02.2026.”
Postat inițial pe linkedin . Acolo sunt și sursele din care am luat informațiile, plus context util pentru cine vrea să citească mai mult despre subiect.