Știți pe cineva care a vânat pokemoni în jocul ce a luat lumea pe sus acum un deceniu

Știți pe cineva care a vânat pokemoni în jocul ce a luat lumea pe sus acum un deceniu? Dacă da, îi puteți spune că, de fapt, în goana lui de atunci, a ajutat roboții de astăzi să înțeleagă lumea mai bine. Și, realist vorbind, să automatizeze job-ul unora dintre jucători.

Niantic, compania din spatele Pokémon Go, a colectat de-a lungul anilor 30 de miliarde de imagini din mediul urban, surprinse de telefoanele a sute de milioane de jucători din toată lumea. Fiecare imagine venea la pachet cu metadate complexe (poziția exactă a telefonului, direcția în care era îndreptat, viteza de deplasare, condițiile din momentul respectiv).

Acum, Niantic Spatial (un spinoff lansat anul trecut) folosește toată această bază de date ca să construiască un sistem de poziționare vizuală. Adică o tehnologie care îți spune unde te afli, pe baza a ceea ce vezi în jurul tău. E o soluție pentru erorile sistemului GPS care, în mediul urban, poate poziționa incorect pe cineva chiar și cu 50 de metri.

Primul parteneriat major e cu Coco Robotics, o companie care operează aproximativ 1.000 de roboți de livrare last-mile în orașe din SUA și Europa.
Logica acestui parteneriat e elegantă în simplitatea ei. Dacă ai nevoie ca un Pikachu virtual să arate convingător pe trotuarul din fața ta, trebuie să înțelegi spațiul cu precizie de centimetri. Iar dacă ai nevoie ca un robot de livrare să se oprească exact în fața ușii tale (și nu la câțiva pași distanță, pe partea greșită a străzii), ai nevoie de aceeași precizie.

În spatele acestei știri e un tipar pe care îl regăsim, azi, repetat de multe ori. Datele generate involuntar de milioane de utilizatori obișnuiți devin, încet dar sigur, infrastructură pentru sisteme autonome. Nimeni nu s-a gândit, în 2016, că vânătoarea de monștri va alimenta navigația roboților de livrare de pizza în 2026. Și totuși, exact asta s-a întâmplat.

Hărțile, așa cum le știam, erau instrumente prin care oamenii se orientau în lume. Astăzi, ele trebuie înlocuite cu ghiduri prin care mașinile înțeleg lumea, cu fiecare obiect etichetat și descris în termeni pe care un algoritm îi poate procesa.

Iar cei 500 de milioane de oameni care au instalat Pokémon Go în primele 60 de zile au contribuit la asta fără să știe.

Seturile cele mai importante de date din istoria AI-ului nu vor veni niciodată din laboratoare sau din ”școli de roboți” construite cu acest scop. Mai degrabă, vor veni din lucruri pe care oamenii le-au făcut, pur și simplu, pentru că li s-au părut distractive. Jocuri, selfie-uri, review-uri, conversații, rute de alergare, playlist-uri.

Toată infrastructura pe care o numim astăzi AI stă, de fapt, pe fundația unor miliarde de gesturi umane pe care nimeni nu le-a făcut cu intenția de a antrena ceva. De aceea, în trecut, vorbeam despre conceptul de protecție a datelor colective, ca extensie a protecției acordate celor personale.

Dar, despre asta, promit să mai vorbim. Deocamdată, voiam doar să constat ironia vremurilor.