În trei, patru ani, evaluarea națională, ca și multe alte examene fanion ale tinerilor de…

În trei, patru ani, evaluarea națională, ca și multe alte examene fanion ale tinerilor de azi, ne vor pune o problemă pe care văd că n-o abordează nicio autoritate de la noi (și nici alte persoane implicate în problemă). Scenariul de mai jos nu e deloc SF și nici termenul de trei, patru ani, nu e prea optimist. Iar situația în sine ar trebui să ne alarmeze și să ne ajute să vedem jocul politic, sindical sau economic într-o cu totul altă lumină.

Pentru mine, ideea de politică nu există de mulți ani, de la întâlnirea cu unul dintre liderii puternici din trecut, când omul mi-a zis, rânjind, că, în politică, prostia e un avantaj. M-a urmărit multă vreme râsul celor din camera aceea, oameni care acceptaseră prostia ca pe o mantra universală ce te ține departe de probleme și îți bagă bani în buzunar.

Uneori, am sentimentul că multe sisteme publice de la noi sunt redute falnice ale acestei filosofii.

Doar că vremurile se schimbă. De asta vorbeam despre examene, pentru că ele sunt ștampila pe care un sistem o pune pe un individ că e corespunzător sau nu pentru evoluția în cadrul sistemului. Ai luat evaluarea națională cu notă mare? Atunci poți merge la ce liceu vrei. Ai luat notă mică, atunci ai mai puține opțiuni.

Ce facem, însă, atunci când produse aflate în teste comerciale, la un pas de raft, la prețuri care scad trimestrial, intră în sala de examen și un copil de 14 ani, cu lentile de contact, vede subiectul și răspunsul în același câmp vizual.
Trișatul, ca gest, dispare. Mai mult, el devine imposibil de distins de normalitate. Și nici măcar asta nu e problema întreagă.

Problema și mai serioasă apare când te gândești ce rămâne din examen după ce scoți din ecuație posibilitatea de a controla accesul la informație. Dacă oricine poate avea oricând orice răspuns factual, atunci ce mai testezi? Testezi memoria unui copil care va trăi într-o lume în care memoria e cel mai ieftin lucru? Cum testezi pe cineva, dacă nu-i mai poți testa memoria?

Din păcate, răspunsul ar presupune să regândim ce predăm, cum predăm și (mai ales) de ce predăm. Ar presupune să acceptăm că un examen care testează reproducerea unor informații e inutil, că e mai degrabă spectacol jucat pentru statistici pe care nimeni nu le mai crede, dar de care toată lumea depinde (de la minister la sindicat, de la director la părinte).

Revenind la omul politic care rânjea, de asta nici nu m-aș vedea vreodată în politică.

Prostia chiar nu e un avantaj în viață. E o piedică în calea viitorului, o piatră de mormânt pentru generații care, cine știe, ar fi putut avea, totuși, o șansă. Doar că și-au pierdut-o în timp ce unii se joacă de-a Dumnezeu, apărați de ideea că prostului nu-i poți reproșa nimic.

O să avem detectoare de tehnologie în școală. Vor costa mult, apoi, după o vreme, ne va fi clar că nu ochelarii sau lentilele sunt problema, că n-au fost niciodată.

Problema e că, fără ei, puteam să amânăm adaptarea. Acum nu mai putem.