Duminica asta nu e despre decizii. Nici macar despre curente de opinie. Si daca ne-am analiza cu sinceritate tinuta, am vedea ca nu e nici macar despre viitorul nostru. E despre interiorul nostru si despre frustrarile pe care le-am adunat ani la randul. E despre neputinta noastra si despre sperantele pe care ni le facem chiar si atunci cand declaram ca suntem scarbiti. Si, mai mult decat orice, e despre decenta noastra si despre modul in care intelegem sa discutam chiar si acum, la zeci de ani de cand ar fi trebuit sa incepem sa exersam toleranta.

Cu o saptamana in urma, am vazut o echipa de rosii si una de portocalii care se luptau in fata blocului. Era 12 noaptea. Si aia se bateau ca la Oituz. Semn ca politica e frontul pe care se lupta (la propriu) niste oameni care asa inteleg sa-si argumenteze decizia.

Cam pe luni, deci cu vreo 3 sau 4 zile in urma, doi dintre prietenii mei (un cuplu) s-au certat atat de tare pe subiecte politice incat au decis sa se desparta. Normal, presupun ca problema e veche, iar oamenii au avut nevoie de un declansator. Si totusi… politica este un declansator devastator. Si nu sunt singurul cuplu pe care l-am vazut “brazdat” in soliditatea sa de simpatiile electorale.

Ieri, adica joi, am mers acasa pe jos, in timpul dezbaterii electorale de la televizor. Bucurestiul era pustiu. Autobuzele erau chiar goale (90% goale de tot) pe traseul pe care am mers eu spre casa. Semn de interes (televiziunile de stiri au facut, cumulat, un rating de aproape 40 de puncte ieri seara, ceea ce inseamna 4 milioane de romani care s-au uitat pana aproape de 2 noaptea la disputele interminabile de la tv). E semn de interes, cum spuneam.

Daca dam miza la o parte si analizam substratul, insa, imi pare ca ne cam apuca durerea de cap.

Cati dintre noi sunt siguri ca majoritatea celor din jurul lor sunt romani care “fura” si “se descurca” in afara legii? Cati dintre noi credem ca majoritatea celor din jur sunt idioti pentru ca il voteaza pe celalalt? Cati dintre noi ne-am gandit sa plecam din tara asta pentru ca nu ne merita? Cati dintre noi sunt multumiti de modul cum le-au perceput ceilalti faptele bune? Si intrebarile pot continua la nesfarsit.

Cred ca, mai intai de toate, duminica asta este despre acceptarea infrangerii. Dspre acceptarea deciziei celorlalti.

Si sincer, mi-e teama ca asta n-am invatat inca sa o facem. Noi ca natiune si ei ca si candidati.

Sper ca duminica noaptea sa vedem Romania ca pe o natiune care intelege ca violenta nu e un raspuns.