Recunosc faptul ca nu mai prea dau drumul la radio in ultima vreme. Nici macar posturile clasice nu mai au muzica interesanta. Peste tot auzi de Inna, de Lady Gaga si de altii asemenea.
De la sunete si mesaje transmise prin versuri, muzica a inceput sa ne plaseze in lumea necuvantatoarelor, incercand sa ne “atinga” in cele mai extraordinare moduri. Ne modeleaza creierul prin repetari obsesive ale unui cuvant sau doua (vezi versurile maestrului Pitbull, “Uno, Dos, Tres, Quatro”), ne arunca in ghetto si ne invata sa injuram cum trebuie, ne trateaza ca pe idioti si as mai avea multe de spus. Dar, serios vorbind, nu e rolul meu sa judec tot asa cum nu e rolul meu sa aleg ce e bine si ce e rau.
Tot ce pot sa spun este ca inca mai am momente cand ascult muzica de placere. Ascult versurile, incerc sa inteleg povestea, etc. Fapt pe care l-am observat la un numar din ce in ce mai mic de oameni in ultima vreme. Muzica a devenit un zgomot de fundal, pe care il ascultam tot asa cum ascultam traficul de pe strada sau trecerea tramvaiului. O melodie buna e aia care iti ramane in cap si-i poti fredona refrenul. Ne entuziasmam ca am retinut cele 3 cuvinte tampe repetate de artistul care se produce la radio/tv in heavy rotation, de parca am fi invatat pe dinafara Luceafarul lui Eminescu.
In toata lumea asta, unii inca isi mai bat capul sa transmita ceva. Si, deloc surprinzator, muzica “din popor” este cea care se incapataneaza sa se raporteze la viata reala, sa duca povestea mai departe. Astazi, vi-i prezint pe Brooks and Dunn, cel mai laudat duo de muzica country din toate timpurile. Live. Si o sa revin cu alti oameni care-mi plac, din cand in cand.
Weekend placut!