Daca ar fi sa aleg una singura, una care conteaza cu adevarat, atunci m-as gandi la “calm”. Criza trebuie abordata cu calm si atunci cand esti in postura de manager si atunci cand ai un manager deasupra capului. Un manager care nu tipa, nu arunca lucruri prin birou si nu da ordine contradictorii in perioade scurte de timp are toate sansele sa isi impinga colegii spre vremuri mai bune. Un manager care urla isi determina toti colegii sa fie agitati si sa-si faca treaba intr-o stare de permanenta crispare. De multe ori, oamenii imprumuta gesturile, atitudinile si chiar injuraturile managerului. Asa ca, grija mare la atitudinea din public.
Apoi, ar mai fi important sa nu sari gardul pe terenul lacomiei. Da, anumite afaceri se fac deposedandu-i pe cei in nevoie de lucrurile pe care le-au acumulat. Nu e moral dar e business wise. Atunci insa cand faci asta cu partenerii de afaceri, asigura-te ca n-o sa se intoarca niciodata roata. Pentru ca altfel, cine stie cum arata viitorul.
In final, simtul umorului e de folos in mai toate timpurile. Mai ales in vremea asta. Un citat american din perioada ’29 – ’33 e foarte explicit in privinta “saraciei” care bantuia in acele vremuri:
“I’m so poor I can’t even pay attention”
Calmul este intr-adevar o calitate, dar trebuie ca cei din jur sa o vada, altfel poate fi luata ca “lipsa de implicare” . Si mai apoi …. calmul trebuie sa vina din tine, poti parea un tip calm si poti chiar sa te tii in frau un timp, dar interiorul tau sa fie un vulcan.
E greu sa ramai calm si sa vezi portite de scapare cand esti intr-o situatie limita, cei care reusesc asta sunt cu adevarat de apreciat. Totul e mult mai usor vazut din afara, cu detasare, dar putem oare sa ne detasam atat de mult de problemele noastre incat sa vedem si rezolvarea?
E greu, e foarte greu, eu sunt de un calm si o rabdare duse poate pana la extrem , dar trebuie sa recunosc ca uneori am momente de cadere. Ca sa fi calm trebuie sa iti tragi “seva” de undeva sa fii fericit intr-un anume loc sau cu o anume persoana – timp, ori in ziua de azi unde peste tot gasesti numai “frustrari”.
Omul e un animal sociabil iar societatea de azi e in deriva si decade tot mai mult, in societate nu mai este apreciat calmul, azi trebuie sa fi sacal si sa sti sa manipulezi oamenii.
Daca esti bun si calm cazi in ridicol si poti fi luat de fraier, dar ce te faci daca asa tie-e felul?
Hmm, nu stiu ce sa zic de chestia cu societatea in deriva. Mie imi pare ca in jur sunt din ce in ce mai multi oameni care isi pun intrebari. Si unii chiar incep sa inteleaga ca omul ca animal sociabil e un soi de produs media mai mult decat sa fie o realitate. Ai dreptate insa la ideea cu calm vs. ridicol. Probabil ca depinde foarte tare de mediul in care muncesti. In locurile unde performanta inseamna viteza, e clar ca daca esti calm esti impotriva sistemului. Si devii nu numai ridicol, ci si piedica majora in calea dezvoltarii companiei.
[...] de aici [...]
Calmul de care spui mai sus e o calitate in orice vremuri, fie ele de criza sau nu, si asta in principal pentru ca denota un om care isi canalizeaza actiunile si atentia catre un scop precis, fara sa iroseasca energia nici a lui si nici a celor din jur.
Din cate vad, criza prin care trecem (si nu degeaba nu-i spun financiara) are efectul important de a acutiza caracteristicile conducatorilor (fie ei mici sau mari), asa incat in aceste momente e foarte usor de observat daca cel care are pretentia sa te conduca este un om “calm” sau un haotic (cu varianta extrema in care spune ca totul e ok dupa care taie si spanzura…).
Initial am pus “din pacate” la inceputul frazei anterioare, dar imi dau seama ca de fapt asta ar putea fi un efect benefic ale crizei: inlaturarea mastilor. Un mic progres.