Archives for category: Articole

Am povestit-o in ultimul numar din Saptamana Financiara. Si in documentarea pentru articol am aflat povestea lui Arrington, care mai intai a fost avocat specializat in consultanta pentru internet, apoi a devenit antreprenor care scria articole in presa de specialitate din America. Apoi a devenit proprietar de retea de publishing. Si astazi, unii spun ca ar valora zeci de milioane de dolari.

“Daca crezi ca esti prea mic pentru a fi eficient inseamna ca n-ai fost niciodata in pat cu un tantar.” -Betty Reese

via 37Signals

Cel mai mare defect cu care m-am luptat eu pana acum, referitor la persoana mea, a fost faptul ca nu intelegeam ca si altii patesc aceleasi lucruri ca si mine. Si azi ma lupt cu el, pentru ca tot n-am invatat cum altfel sa procedez.

Adica, in fond, chestiile care mie mi se pareau ca ma fac original, erau impartasite de mai multi oameni (prefer sa nu stiu cati), iar modul meu de abordare a unor situatii era la fel de comun ca puricii de pe cainii de apartament. Spre exemplu, daca ti se pare original ca nu iti pregatesti speech-urile deloc si te duci si improvizezi in fata unor oameni, daca ti se pare original ca te duci in blugi la clientii si ca lor nu le pasa, daca iti pare nemaivazut ca iti faci munca din pasiune, atunci afla ca mai multi oameni fac aceleasi lucruri. Si, probabil, majoritatea gasesc ca sunt originali. La fel, probabil ca mai toti incurca originalitatea cu lenea.

Odata ce am priceput cum sta treaba, m-am gandit ca poate ar trebui sa lucrez mai mult la capitolul calitate a relatiilor cu oamenii din jur. Si am tot incercat, pana cand mi-am dat seama ca fac ce fac si altii si ma integrez astfel intr-o mare turma care incearca sa impuna toleranta cu orice mijloace, pana cand chiar ideea de toleranta devine o obligatie pe care societatea ti-o baga pe gat.

Ca orice om din vremea noastra, am devenit aproape monah, incercand sa propovaduiesc in compania la care cu drag prestez si in grupul meu de prieteni valori morale la moda astazi: pacea si prietenia intre echipele unor companii rivale, dragostea pentru munca :) , iubirea fata de administratorul de bloc si respectul pentru femeia de serviciu.

Si totusi, multi alti oameni simt si gandesc la fel ca mine. Chiar acum. Si gandesc toate aceste lucruri si considera ca ii fac pe ei unici in lume. Atat de unici incat e greu sa nu fie recunoscuti de societate, sa se umple de bani si sa arunce cu binefaceri in jur. Fara numar, fara numar.

Probabil ca astazi suntem mai preocupati de originalitatea noastra decat suntem preocupati de soarta celor dragi. Incercam atat de mult sa ne punem bine in mintea celorlalti si ne ridicam, usor-usor, cu picioarele de pe pamant. Ne place sa credem ca doar ceru este limita si ca lumea in care traim este facuta doar ca sa ne ofere senzatii tari, de genul celor pe care nu trebuie sa le incerci acasa.

Chinezii descopereau odata ca un om trebuie inteles dupa defectele lui, pentru ca ele il fac original. La noi, defectele au fost inlaturate pe rand, unele chiar prin lege (in america, nu mai poti spune cuiva ca e idiot, trebuie sa ii spui ca este intelectually challenged).

Si uite asa devenim noi originali intr-o lume care arata din ce in ce mai tare ca o reclama la Colgate, combinata cu Tara ING si cu protectia Durex. Adica, citim aceleasi carti (care ne fac multe dintre ele sa facem mai multe tampenii decat lucruri bune), visam la aceleasi lucruri (uneori fara un motiv anume), etc. Invatam sa fim unii ca altii, pe modelul “daca poate ala, eu de ce sa nu il copiez”.

N-ar fi importanta toata discutia asta daca n-am considera ca succesul depinde astazi de gradul de originalitate al unei persoane. Desi, originalii adevarati sunt catalogati ca fiind ciudati. pe cand aia vopsiti sunt apreciati ca ridicatori de trenduri.

Asta ma face sa cred ca am devenit o turma de papagali intr-o colivie prea mica petnru noi. Pacat, ca usa era deschisa.

O stire, trecuta la “si altele…”, despre sistemul romanesc de depunere online a declaratiilor fiscale ale firmelor. Ce mi se pare interesant:

Certificatul digital este eliberat gratuit de ANAF si poate fi utilizat de catre contribuabil numai in relatia cu organul fiscal.

si

Platitorii de impozite, taxe si contributii pot apela la acest sistem de depunere a declaratiilor fiscale, prin utilizarea semnaturii electronice. Semnarea electronica a declaratiilor fiscale se poate efectua prin intermediul unui certificat digital emis de ANAF sau prin utilizarea certificatului digital eliberat de un furnizor acreditat privind semnatura electronica.

Poate ca ar fi bine ca macar firmele din internet sa isi indemne contabilii sa incerce sa foloseasca acest sistem online. Pana acum, doar 3500 de agenti economici din cei 700.000 existenti in Romania, au optat pentru depunerea online a declaratiilor fiscale.

Bineinteles, exista probleme, exista neincrederea ca aceste declaratii nu pot fi dovedite a fi depuse daca nu au scris cu pixul pe ele numarul de inregistrare la ANAF. E bine totusi sa stim ca exista si o varianta online.

Psihologii au descoperit „boli“ noi ale omului modern. Conceptul de „banner-blindness“ a ajuns sa fie cosmarul webmaster-ului. E vorba despre tendinta de a ignora anumite spatii publicitare din paginile unui website, chiar si în situatia în care mesajul în cauza contine informatie interesanta pentru utilizator. (more…)

De câte ori s-a întâmplat sa cumparati un produs la un pret pe care îl considerati imbatabil pentru ca ulterior sa realizati ca îl puteati achizitiona mult mai ieftin dintr-un alt magazin? Psihologii spun ca unii dintre noi ajung sa sufere chiar perioade de stres post-achizitie, datorate regretului ca n-au comparat preturile din mai multe magazine. (more…)

Orice utilizator de Internet stie ce este Google sau Yahoo!. Adica stie ce e un motor de cautare si care este principiul de utilizare. Americanii au inventat chiar si o expresie noua, folosita ori de cate ori un utilizator de Internet doreste sa afle ceva: „google it“. Ce facem însa atunci când vrem sa fim noi cei „gasiti“ pe Internet?. (more…)

data recovery