Cu ani în urmă, o companie celebră a instalat, la etajul doi al sediului său, o fermă de grippers. Un ”gripper” e o mână robotică menită să învețe singură să apuce obiectele de pluș aflate într-un coș în fața ei. Au trecut multe zile, iar echipa ajunsese la capătul răbdării. Într-o vineri după amiază, însă, unul dintre brațe a reușit să apuce p minge galbenă de pluș. Gluma zilei: oau, au cheltuit zeci de milioane de dolari pentru o minge galbenă de pluș. Doar că, în scurtă vreme, nimeni nu mai râdea. Până luni, toate celelalte mâini știau să apuce mingea galbenă de pluș. Două săptămâni mai târziu, știau să apuce toate celelalte mingi.
E povestea unuia dintre proiectele Google [X], divizia de inovație de la Google. Și e spusă de Mo Gawdat, fost Chief Business Officer al companiei.
Probabil că, deși nu vrem să recunoaștem asta, ne învățăm copiii la fel să facă lucruri. ”Uite un coș cu forme geometrice, acolo sunt niște găuri cu diferite contururi geometrice, prinde-te singur(ă) care formă se potrivește cu un anume contur”. Sigur, sunt și momente în care copiii primesc instrucțiuni de la noi despre cum să facă un lucru sau altul, dar învață singuri, ulterior, cum e mai bine să procedeze.
Pornind de la acest concept, mi-am propus să scriu, în perioada următoare, o serie de 3 postări care să explice de ce cred eu că schimbările care vor afecta lumea în următorii 10 ani vor fi dramatice, atât de dramatice încât vom trăi, în 2035, într-o realitate total diferită de cea de astăzi. Și social, și uman și din multe alte puncte de vedere.
M-am gândit să încep șirul de comentarii cu un paradox.
”Ce prost!”, zice un peste care privește un om ce încearcă să se miște sub apă. ”Ce prost!”, zice un elefant despre omul ce încearcă să împingă un copac greu prăbușit pe stradă. ”Ziceți că-i inteligent, dar e prost de bubuie!”, se gândește o furnică în timp ce privește un om ce vrea să ridice deasupra capului o greutate mai mare decât a corpului său.
Natura e plină de astfel de afirmații. Deloc utile, evident, din moment ce prostia e un lucru ce trebuie aplicat contextual, în funcție de multe-multe condiții specifice ale unui experiment. Altfel, vorba lui Einstein, dacă judecăm un pește după abilitatea lui de-a se sui într-un copac, va trăi toată viața cu sentimentul că e prost.
Judecăm, adesea, inteligența altor specii după mintea și experiența noastră. Implicit, le atribuim prostia de care noi dăm dovadă. Doar că lumea nu e doar universul uman, cum nu e doar universul delfinilor ori al maimuțelor urlătoare.
Artificiale prin natura lor, setul de cunoștințe, legături, conexiuni neexplicabile ori axiome ce mișcă acele mâini robotice, formează creierul neuronal al ChatGPT sau bântuie circuitele lui Spot, robotul cățel de la Boston Dynamics, n-au nicio legătură cu conceptul de inteligență, prostie, moarte, viață.
O să povestim mâine de ce cred că aceasta idee e fundamentală pentru înțelegerea transformărilor pe care le va urma viața noastră în următorii 10 ani.