Despre piata de carti electronice din Romania si problemele ei
Noi (Magazinul Avocatnet.ro adica) suntem relativ nou intrati in acest joc. Cu toate astea, am observat cateva lucruri care impiedica piata de carte electronica sa se dezvolte serios.
1. Diferenta de TVA. Daca astazi cumperi o carte “pe hartie”, platesti un TVA de 9%. Daca cumperi o carte in format electronic, platesti un TVA de 24%. Faptul in sine ridica pretul cartilor in format electronic cu 15%, in raport cu cartile in format traditional.
2. DRM-ul (mai exact, softurile de management a drepturilor digitale) determina cumparatorii sa fie reticenti. In multe cazuri, citirea unor astfel de materiale implica folosirea unor softuri speciale, uneori portabilitatea materialelor e greoaie, etc. Nu-mi dau seama inca daca DRM-ul ajuta industria de carte sa-si protejeze interesele sau afecteaza interesele industriei de carte prin faptul ca tine departe unii potentiali cumparatori. E unul dintre motivele care pe noi ne-a determinat sa publicam si sa vindem materiale in format PDF, urmand ca in viitor sa oferim si versiuni dedicate tipului de sistem de operare al dispozitivului mobil pe care il foloseste cititorul.
3. Reticenta (inca) a oamenilor de a cumpara carti pe care nu le pot “atinge” fizic. Si, de cand operam Magazinul Avocatnet.ro, am primit nenumarate telefoane in care am fost rugati ba sa deschidem o librarie, ba sa punem la dispozitia oamenilor niste materiale pe care sa le poata rasfoi fizic inainte de a cumpara. Si am primit astfel de cereri desi punem la dispozitia cumparatorilor un preview destul de consistent al materialelor, inclusiv cuprinsul acestora.
4. Piata de carte din Romania a fost, ani de zile, dominata de vanzarea la chiosc. Si aici ma folosesc de cifre regasite intr-un material Mediafax de anul trecut. Astfel, in 2010, piata de carte a insumat 112 - 120 de milioane de euro (inclusiv ediţiile de chiosc, adica acele carti vandute impreuna cu ziare si reviste). Fara editiile de chiosc, piata a insumat 60 de milioane de euro. Comisionul librarilor a fost, in medie, de 40%.
Desi nu-mi mai aduc aminte exact, cred ca 2010 era inca un an in care Adevarul scotea carti pe banda rulanta, asa incat e foarte probabil ca declinul in 2011 al pietei de carte sa fi fost mai accentuat decat in 2010. N-am cifre, asa ca prefer sa nu vorbesc aiurea, dar as putea pune pariu ca in 2011 piata de carte a scazut si mai mult.
5. In tot acest context, in Europa, in general, asa cum arata o analiza publicata de Publishing Perspectives, piata de carte electronica nu depaseste o cota de 1%. Cotele de piata ale ebook-urilor in alte tari ale lumii pot fi gasite intr-un raport al Publishers Weekly, care vorbeste despre o cota de piata de 1,8% in Franta (unde toata piata este de 5,6 miliarde de euro), 1% in Spania (toata piata este de 2,8 miliarde euro), 1,2% in Olanda (unde piata este de 1,1 miliarde euro) si asa mai departe.
Avand in vedere faptul ca la noi nu exista cifre oficiale nici macar pentru piata de carte traditionale, e complicat sa spunem care e cota de piata a cartilor electronice. Dar e oarecum greu de crezut ca suntem deasupra mediei europene. Asa incat, probabil, realist, am estima piata de carte electronica la 0,5% din piata traditionala, fapt care o aduce pe la cateva sute de mii de euro (undeva intre 600 si 800.000).
Pentru cei care isi doresc mai multe informatii despre aceasta piata si perspectivele ei, recomand:
1. O analiza privind piata germana, inclusiv piata de carti electronice (e in limba germana).
2. O analiza privind piata globala de carti electronice (in limba engleza)
3. Un punct de vedere interesant al lui Ionut Oprea (clickio).
February 18, 2012